‏ 1 Kings 8:1-13

Chivotul este așezat în Casa Domnului

(2 Cron. 5:2–6:11)

1Atunci regele Solomon a convocat la Ierusalim bătrânii lui Israel, toate căpeteniile semințiilor și conducătorii de familie ai fiilor lui Israel, ca să mute Chivotul legământului Domnului din Cetatea lui David, adică din Sion. 2Toți bărbații lui Israel s-au adunat la regele Solomon cu ocazia sărbătorii din luna etanim,
Numele canaanit al lunii tișri. Cu referire, se pare, la Sărbătoarea Corturilor.
adică luna a șaptea.
3Când au venit toți bătrânii lui Israel, preoții au ridicat Chivotul. 4Preoții și leviții au mutat Chivotul Domnului, Cortul Întâlnirii și toate obiectele sfinte care erau în Cort. 5Regele Solomon și toată comunitatea lui Israel, care se adunase înaintea lui, erau împreună înaintea Chivotului, jertfind oi și vite, care n-au putut fi nici numărate și nici calculate, din cauza mulțimii lor.

6Preoții au adus Chivotul legământului Domnului la locul lui, în sanctuarul interior al Casei, adică în Locul Preasfânt, sub aripile heruvimilor. 7Heruvimii aveau aripile întinse deasupra locului unde se afla Chivotul, astfel că heruvimii acopereau atât Chivotul, cât și drugii acestuia. 8Drugii erau alungiți, astfel încât capetele drugilor să se vadă din Locul Sfânt, care era în fața sanctuarului interior, dar să nu se vadă de afară; ei au rămas acolo până în ziua aceasta. 9În Chivot nu se mai aflau decât cele două table de piatră puse acolo de Moise la Horeb, atunci când Domnul a încheiat legământ cu fiii lui Israel, după ce aceștia au ieșit din țara Egiptului.

10Când preoții au ieșit din Locul Sfânt, norul a acoperit Casa Domnului. 11Preoții n-au putut să mai stea să slujească din cauza norului, căci gloria Domnului umpluse Casa Domnului.

12Atunci Solomon a zis: „Domnul a spus că va locui în negură. 13Eu am construit pentru Tine o Casă măreață, un loc unde să stai pe vecie“.
Copyright information for RonNTR