1 Kings 8:14-21
14Apoi regele s-a întors cu fața spre întreaga adunare a lui Israel și a binecuvântat-o. Întreaga adunare a lui Israel stătea în picioare. 15El a zis:„Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, Care a împlinit prin puterea Sa ceea ce i-a promis tatălui meu, David, zicând: 16«Din ziua în care l-am scos pe poporul Meu Israel din Egipt și până acum, nu am ales nicio cetate din toate semințiile lui Israel în care să-Mi zidesc o Casă pentru Numele Meu. Însă acum, l-am ales pe David, ca să domnească peste poporul Meu Israel».
17Tatăl meu, David, avea în inimă dorința să construiască o Casă pentru Numele Domnului, Dumnezeul lui Israel. 18Dar Domnul i-a zis tatălui meu, David: «Tu te-ai gândit să construiești o Casă Numelui Meu și este bine că te-ai gândit în felul acesta. 19Totuși, nu tu vei construi Casa, ci fiul tău. Acela care ți se va naște, el va construi o Casă Numelui Meu».
20 Domnul a împlinit ceea ce a promis. Eu m-am ridicat în locul tatălui meu, David, m-am așezat pe tronul lui Israel, așa cum a promis Domnul, și am construit Casa pentru Numele Domnului, Dumnezeul lui Israel. 21Am pregătit acolo un loc pentru Chivotul în care se află Legământul Domnului, pe care l-a încheiat cu strămoșii noștri când i-a scos din țara Egiptului“.
Copyright information for
RonNTR