‏ Deuteronomy 7:12-16

12Prin urmare, dacă veți asculta de aceste judecăți, dacă le veți păzi și le veți împlini, atunci Domnul, Dumnezeul tău, Își va păstra față de tine legământul și îndurarea pe care le-a jurat strămoșilor tăi. 13El te va iubi, te va binecuvânta și te va înmulți. Va binecuvânta rodul pântecului tău și rodul pământului tău, grânele tale, mustul tău și uleiul tău, creșterea cirezilor tale și creșterea turmelor tale în țara pe care a promis părinților tăi că ți-o va da. 14Vei fi binecuvântat mai mult decât toate popoarele. La tine nu va exista niciun bărbat care să nu poată avea copii, nicio femeie care să nu poată rămâne însărcinată și niciun animal sterp. 15Domnul va îndepărta de la tine orice boală și nu te va lovi cu niciuna dintre molimele rele pe care le-ai cunoscut în Egipt, dar va lovi cu ele pe toți cei ce te urăsc. 16Vei devora toate popoarele pe care ți le dă Domnul, Dumnezeul tău. Ochii tăi să nu privească cu milă spre ele și să nu slujești zeilor lor, fiindcă aceasta va fi o capcană pentru tine.

Copyright information for RonNTR