‏ Mark 15:1-5

Isus înaintea lui Pilat

(Mt. 27:1-2, 11-14; Lc. 23:1-5; Ioan 18:28-38)

1Imediat ce s-a făcut dimineață, conducătorii preoților s-au întrunit cu bătrânii, cărturarii și întreg Sinedriul ca să se sfătuiască. Apoi, după ce L-au legat pe Isus, L-au dus și L-au dat pe mâna lui Pilat.

2Pilat L-a întrebat:

‒ Ești Tu Împăratul iudeilor?

Isus, răspunzându-i, a zis:

‒ Tu o spui!

3Conducătorii preoților Îl acuzau de multe lucruri.

4Pilat L-a întrebat din nou:

‒ Nu răspunzi nimic? Uite de câte lucruri Te acuză ei!

5Dar Isus n-a mai răspuns nimic, astfel că Pilat era uimit.

Copyright information for RonNTR