a+ 8:1 Sau: știm că „ toți avem cunoaștere“; din nou, probabil un slogan folosit de corint i eni, dar pe care Pavel trebuie să-l corecteze
b+ 8:5 În ideea că, într-adevăr, oamenii recunosc și se închină mai multor zei, pe care îi consideră „ domni“
c+ 8:8 Cu referire la mâncarea jertfită idolilor

1 Corinthians 8

Mâncarea jertfită idolilor

Cu privire la ceea ce este jertfit idolilor, știm că toți avem cunoaștere a , însă cunoașterea îngâmfă, pe când dragostea zidește.

Dacă cineva crede că știe ceva, încă nu are cunoașterea necesară.

Dacă însă cineva Îl iubește pe Dumnezeu, atunci el este cunoscut de către Dumnezeu.

Așadar, cu privire la mâncarea jertfită idolilor, știm că, în lume, un idol este totuna cu nimic, și că nu există decât un singur Dumnezeu.

Într-adevăr, chiar dacă există așa-numiți „zei“ în cer sau pe pământ, – așa cum există de fapt mulți „zei“ și mulți „domni“ b –,

totuși pentru noi există un singur Dumnezeu, Tatăl, din Care sunt toate și pentru Care suntem și noi, și un singur Domn, Isus Cristos, prin Care sunt toate și prin Care suntem și noi.

Însă nu toți au cunoașterea aceasta. Unii, fiind până acum atât de obișnuiți cu idolii, mănâncă un lucru ca fiind jertfit idolilor și astfel conștiința lor, fiind slabă, este pângărită.

Dar nu mâncarea ne va duce mai aproape de Dumnezeu; dacă nu mâncăm c , nu pierdem nimic, iar dacă mâncăm, nu câștigăm nimic.

Aveți însă grijă ca nu cumva libertatea voastră să devină o pricină de poticnire pentru cei slabi.

10 Căci dacă cineva te vede pe tine, care ai cunoaștere, că mănânci în templul unui idol, oare conștiința lui slabă nu-l va încuraja să mănânce ceea ce este jertfit idolilor?

11 Astfel, cel slab este distrus prin cunoașterea ta, el, fratele pentru care a murit Cristos!

12 Când păcătuiești astfel împotriva fraților și le rănești conștiința, păcătuiești împotriva lui Cristos.

13 De aceea, dacă o mâncare îl face pe fratele meu să se poticnească, atunci nu voi mânca niciodată carne, ca să nu-l fac pe fratele meu să se poticnească.

Copyright information for NTLR