a+ 20:5 Vezi Num. 28:11-15; peste tot în capitol
b+ 20:13 Formulă tipică de jurământ (Lit.: Așa să-i facă Domnul lui Ionatan și chiar mai mult )
c+ 20:14 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri ( îndurare, bunătate, bunăvoință, milă, credincioșie, dragoste statornică ). Se referă atât la relațiile dintre oameni, cât și, într-un mod cu totul special, la relația dintre YHWH și Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea părților implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, așa cum o dovedește varietatea de sensuri, cuprinde toate implicațiile loialității lui YHWH față de promisiunile legământului
d+ 20:19 Sensul termenului ebraic este nesigur
e+ 20:25 LXX; TM: lângă perete. Ionatan s-a ridicat, iar Abner a șezut lângă Saul
f+ 20:30 Lit.: Fiu de femeie ușuratică și răzvrătită; cuvintele lui Saul îl caracterizează indirect pe Ionatan ( Nu ești fiul meu! Ești un trădător! ).
g+ 20:30 Lit.: spre rușinea ta și spre rușinea goliciunii mamei tale

1 Samuel 20

David și Ionatan

David a fugit din Naiot, din Rama, a venit la Ionatan și l-a întrebat: – Ce am făcut? Care este nelegiuirea mea și cu ce am păcătuit împotriva tatălui tău de caută să-mi ia viața?

Ionatan i-a răspuns: – Nici vorbă! Nu vei muri! Tatăl meu nu face nici un lucru, nici mare, nici mic, fără să mi-l dezvăluie. Pentru ce ar ascunde tatăl meu tocmai lucrul acesta de mine? Nu poate fi adevărat.

Dar David a jurat din nou, zicând: – Cu siguranță că tatăl tău a știut că am găsit bunăvoință la tine și s-a gândit: „Să nu știe Ionatan lucrul acesta căci s-ar întrista.“ Însă, cu adevărat, viu este Domnul și viu este sufletul tău că între mine și moarte nu mai este decât un pas.

– Voi face pentru tine tot ceea ce dorești, i-a spus Ionatan lui David.

– Iată, mâine va fi lună nouă a  și ar trebui să stau la masă împreună cu regele, i-a zis David. Dă-mi voie însă să plec și să mă ascund în câmp până în seara zilei a treia.

Dacă tatăl tău va observa lipsa mea, să-i spui: „David m-a rugat să-i dau voie să dea o fugă până la Betleem, cetatea sa, deoarece acolo va fi adusă jertfa anuală pentru tot clanul.“

Dacă va accepta, atunci va fi pace pentru slujitorul tău. Însă dacă se va aprinde de mânie atunci să știi că a hotărât să-mi facă rău.

În ceea ce te privește, arată bunătate față de slujitorul tău, fiindcă ai făcut cu el un legământ înaintea Domnului. Iar dacă se găsește vreo nelegiuire în mine, omoară-mă tu însuți! Pentru ce să mă mai aduci înaintea tatălui tău?

– Niciodată! i-a zis Ionatan. Dacă aș fi știut că tatăl meu a hotărât să-ți facă rău, oare nu ți-aș fi spus?

10 – Cine îmi va da de știre dacă tatăl tău îți va răspunde cu asprime? l-a întrebat David pe Ionatan.

11 Ionatan i-a răspuns: – Vino, să ieșim în câmp. Au ieșit amândoi în câmp

12 și acolo Ionatan i-a spus lui David: – Domnul, Dumnezeul lui Israel, este martor că voi iscodi pe tatăl meu mâine și poimâine cam pe la ceasul acesta. Dacă are gânduri bune pentru tine îți voi da de știre.

13 Domnul să se poarte cu Ionatan cu toată asprimea b  dacă tatăl meu va dori să-ți facă rău și eu nu-ți voi dezvălui lucrul acesta și nu te voi lăsa să pleci în siguranță. Domnul să fie cu tine așa cum a fost și cu tatăl meu.

14 Dacă voi mai trăi, să arăți față de mine o îndurare c  ca cea a lui Dumnezeu, așa încât să nu fiu ucis

15 și să nu-ți îndepărtezi niciodată bunătatea față de familia mea, atunci când Domnul va șterge de pe fața pământului pe fiecare din dușmanii lui David.

16 Astfel a încheiat Ionatan legământ cu familia lui David, spunând: „ Domnul să ceară socoteală dușmanilor lui David!“

17 Ionatan l-a pus pe David să-și reînnoiască jurământul din pricina dragostei pe care o nutrea pentru el, pentru că-l iubea așa cum își iubea sufletul lui.

18 Apoi i-a zis: „Mâine este lună nouă și lipsa ta va fi observată, pentru că locul tău va fi gol.

19 Poimâine să cobori repede, să te duci la locul în care te-ai ascuns prima oară și să aștepți lângă stânca Ezel d .

20 Eu voi trage trei săgeți spre ea ca și când aș trage la țintă.

21 Apoi voi trimite băiatul, poruncindu-i să caute săgețile. Dacă îi voi spune: «Iată, săgețile sunt dincoace de tine. Adu-le încoace!» atunci să vii pentru că, viu este Domnul , te afli în siguranță. Nu este nici un pericol.

22 Dacă însă îi voi spune băiatului: «Iată, săgețile sunt dincolo de tine», atunci să pleci pentru că Domnul te trimite.

23 Iar cu privire la ceea ce am vorbit noi, Domnul este martor între mine și tine pe vecie.“

24 David s-a ascuns în câmp. Când a început luna nouă, regele s-a așezat la masă să mănânce.

25 Regele s-a așezat pe locul său obișnuit, lângă perete, avându-l pe Ionatan în fața sa e , iar pe Abner lângă el, în timp ce locul lui David era gol.

26 Saul n-a spus nimic în acea zi, pentru că se gândea că s-a întâmplat ceva cu David. Își spunea: „El nu este curat, cu siguranță nu este curat.“

27 În ziua următoare, a doua zi a lunii noi, locul lui David era tot gol. Atunci Saul l-a întrebat pe fiul său Ionatan: – De ce nu a venit fiul lui Ișai nici ieri și nici astăzi la masă?

28 Ionatan i-a răspuns: – David mi-a cerut voie să se ducă la Betleem.

29 El mi-a spus: „Dă-mi voie, te rog, să merg acasă fiindcă clanul nostru aduce o jertfă în cetate, iar fratele meu mi-a poruncit să fiu acolo. Fii bun, dă-mi voie, te rog, să merg și să-mi văd frații!“ De aceea nu a venit la masa regelui.

30 Saul s-a aprins de mânie împotriva lui Ionatan și i-a spus: – Bastard răzvrătit f  ce ești! Crezi că nu știu că ți-ai ales ca prieten pe fiul lui Ișai, spre rușinea ta și a mamei tale care te-a născut g ?

31 Atâta timp cât fiul lui Ișai trăiește pe acest pământ, nici tu și nici regatul tău nu veți fi în siguranță. Trimite deci și adu-l la mine pentru că trebuie să moară.

32 Dar Ionatan i-a răspuns tatălui său, Saul: – Pentru ce să fie dat la moarte? Ce a făcut?

33 Atunci Saul a aruncat sulița spre el ca să-l lovească. Astfel, Ionatan a înțeles că tatăl său avea de gând să-l ucidă pe David.

34 S-a ridicat de la masă arzând de mânie și în acea zi, a doua a lunii noi, nu a mâncat nimic pentru că era întristat din pricina lui David, căci tatăl său l-a umilit.

35 În dimineața următoare, Ionatan a ieșit în câmp pentru întâlnirea cu David. Împreună cu el era un băiețaș.

36 El i-a spus băiețașului: „Aleargă de găsește săgețile pe care le-am tras.“ Băiețașul a alergat, iar Ionatan a tras o săgeată dincolo de el.

37 Când băiețașul a sosit la locul în care căzuse săgeata trasă de Ionatan, acesta a strigat după el: – Nu-i așa că săgeata e dincolo de tine?

38 Ionatan a strigat după el: – Iute! Grăbește-te! Nu te opri! Băiețașul a strâns săgețile și s-a întors la stăpânul său.

39 Acesta nu înțelegea nimic; doar Ionatan și David înțelegeau ce se întâmpla.

40 Ionatan i-a dat băiețașului armele sale, spunându-i: – Du-te și du-le în cetate!

41 După ce a plecat băiatul, David s-a ridicat din partea de sud a stâncii, a căzut cu fața la pământ și s-a închinat de trei ori. Apoi s-au sărutat și au plâns împreună, dar David a plâns mai mult.

42 Ionatan i-a zis lui David: – Mergi în pace! Fie cum am jurat amândoi în Numele Domnului când am zis: „ Domnul să fie între mine și tine și între urmașii mei și urmașii tăi pe vecie.“ Apoi David s-a ridicat și a plecat, iar Ionatan s-a întors în cetate.

Copyright information for NTLR