2 Chronicles 21

Iehoșafat s-a culcat alături de părinții săi și a fost înmormântat alături de părinții săi, în Cetatea lui David, iar în locul lui a domnit fiul său Iehoram.

Domnia lui Iehoram peste Iuda

Frații săi, fii ai lui Iehoșafat, erau: Azaria, Iehiel, Zaharia, Azaria, Mihail și Șefatia. Toți aceștia erau fii ai lui Iehoșafat, regele lui Israel.

Tatăl lor le dăduse numeroase daruri în aur, argint și lucruri scumpe, precum și cetăți fortificate în Iuda, însă domnia i-o dăduse lui Iehoram, fiindcă el era întâiul născut.

Când a urcat pe tronul regatului tatălui său și și-a întărit domnia, Iehoram i-a ucis cu sabia pe toți frații săi, precum și pe unii dintre conducătorii lui Israel.

Iehoram avea treizeci și doi de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de opt ani.

El a umblat în calea regilor lui Israel, făcând ce este rău înaintea Domnului, așa cum a făcut familia lui Ahab, deoarece soția sa era chiar o fiică a lui Ahab.

Totuși Domnul nu a dorit să nimicească Casa lui David datorită legământului încheiat cu David, potrivit căruia El îi promisese că-i va da, pentru totdeauna, o lumină lui și urmașilor lui.

Pe vremea lui Iehoram, Edom s-a răsculat împotriva stăpânirii lui Iuda și și-a ales propriul său rege.

Iehoram a trecut hotarul împreună cu conducătorii săi și cu carele sale. Edomiții îl înconjuraseră pe el și pe conducătorii carelor sale, dar el s-a sculat în toiul nopții și i-a învins.

10 Răscoala lui Edom împotriva stăpânirii lui Iuda a ținut până în ziua de azi. Tot în acea perioadă s-a răsculat și Libna împotriva stăpânirii lui Iuda, din cauză că Iehoram L-a părăsit pe Domnul , Dumnezeul strămoșilor săi.

11 El a zidit înălțimi în munții lui Iuda, i-a făcut pe locuitorii Ierusalimului să se prostitueze și i-a dus în rătăcire pe cei din Iuda.

12 I-a sosit o scrisoare de la profetul Ilie în care se spunea astfel: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul strămoșului tău David: «Pentru că nu ai umblat în căile tatălui tău, Iehoșafat, nici în căile lui Asa, regele lui Iuda,

13 ci ai umblat în căile regilor lui Israel și i-ai făcut pe cei din Iuda și pe locuitorii Ierusalimului să se prostitueze, așa cum a făcut familia lui Ahab, pentru că i-ai ucis pe frații tăi, fiii tatălui tău, care erau mai buni decât tine,

14 iată că Domnul va lovi cu o mare urgie poporul tău, fiii tăi, soțiile tale și toate proprietățile tale.

15 Iar pe tine te va lovi cu o boală cumplită, o boală de măruntaie. Boala se va agrava pe zi ce trece, până când măruntaiele îți vor ieși afară.»“

16 Domnul a stârnit împotriva lui Iehoram duhul filistenilor și al arabilor care locuiau în vecinătatea cușiților.

17 Aceștia au înaintat împotriva lui Iuda, au pătruns în el, au jefuit toate bogățiile găsite în palatul regelui și i-au luat captivi pe fiii și pe soțiile acestuia, nelăsându-i nici un fiu, în afară de Ahazia, cel mai mic dintre fiii săi.

18 După toate acestea, Domnul l-a lovit cu o boală de măruntaie pentru care nu exista leac.

19 Ea s-a agravat pe zi ce trecea, până când, la sfârșitul a doi ani de suferință, i-au ieșit măruntaiele afară din cauza bolii și a murit în chinuri cumplite. Poporul său nu a făcut foc în cinstea lui, așa cum făcuseră strămoșilor lui.

20 Iehoram era în vârstă de treizeci și doi de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de opt ani. El s-a dus fără ca cineva să-l regrete. L-au înmormântat în Cetatea lui David, dar nu în mormântul regilor.

Copyright information for NTLR