a+ 3:10 Gr.: elementele
b+ 3:10 Unele mss conțin: vor fi arse
c+ 3:12 Sau: așteptând cu nerăbdare venirea

2 Peter 3

Ziua Domnului

Preaiubiților, aceasta este deja a doua scrisoare pe care v-o scriu. În amândouă încerc să vă trezesc mintea sinceră prin a vă atenționa

trebuie să vă amintiți de cuvintele spuse mai înainte de sfinții profeți și de porunca Domnului și Mântuitorului, care v-a fost spusă prin apostoli.

Înainte de toate, trebuie să știți că în zilele de pe urmă vor veni batjocoritori plini de batjocură, care vor umbla după poftele lor

și vor zice: „Unde este promisiunea venirii Lui? Căci de când au adormit strămoșii noștri, toate rămân așa cum au fost de la începutul creației!“

Ei înadins ignoră faptul că prin Cuvântul lui Dumnezeu au existat ceruri cu mult timp în urmă, precum și un pământ scos din apă și întreținut prin apă

și că lumea de atunci a fost distrusă tot prin ele, când a fost inundată de apă.

Însă cerurile și pământul de acum sunt păstrate pentru foc prin același Cuvânt, fiind ținute până în ziua judecății și a distrugerii oamenilor neevlavioși.

Preaiubiților, nu ignorați faptul că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, iar o mie de ani sunt ca o zi!

Domnul nu este încet în a-Și împlini promisiunea, așa cum înțeleg unii încetineala, ci are răbdare cu voi și nu dorește să piară vreunul, ci toți să ajungă la pocăință.

10 Ziua Domnului va veni ca un hoț. În ziua aceea cerurile vor trece cu trosnet, corpurile cerești a  vor fi distruse prin ardere, iar pământul cu toate lucrările de pe el vor fi dezvăluite b .

11 Având în vedere că toate aceste lucruri vor fi distruse astfel, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, trăind niște vieți sfinte și evlavioase,

12 așteptând și grăbind venirea c  zilei lui Dumnezeu, zi în urma căreia cerurile vor fi distruse prin foc, și corpurile cerești vor fi topite prin ardere.

13 Dar noi, după promisiunea Lui, așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care va locui dreptatea.

14 De aceea, preaiubiților, în timp ce așteptați aceste lucruri, străduiți-vă să fiți găsiți de El în pace, fără pată și fără vină!

15 Considerați răbdarea Domnului nostru ca fiind mântuire, așa cum v-a scris și preaiubitul nostru frate Pavel, după înțelepciunea care i-a fost dată,

16 căci așa face în toate scrisorile lui, când vorbește despre aceste lucruri. În ele sunt lucruri greu de înțeles, pe care cei neștiutori și nestatornici le interpretează greșit, ca și pe celelalte Scripturi, spre propria lor distrugere.

17 Voi deci, preaiubiților, pentru că știți mai dinainte aceste lucruri, păziți-vă, ca să nu fiți duși de rătăcirea acestor nelegiuiți și să cădeți din fermitatea voastră,

18 ci creșteți în harul și în cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Cristos! A Lui să fie slava acum și în ziua veșniciei! Amin.

Copyright information for NTLR