Job 14

Omul născut din femeie are zile puține, dar pline de necaz.

Răsare ca o floare și se usucă; fuge ca o umbră și nu se mai vede.

Ai Tu ochii ațintiți asupra unui astfel de om? Îl chemi Tu la judecată cu Tine?

Cine poate scoate ceva curat din ceva necurat? Nimeni!

Zilele omului sunt hotărâte. Tu cunoști numărul lunilor lui și i-ai pus hotare pe care nu le poate trece.

Așa că nu te mai uita la el și lasă-l singur să se bucure ca un lucrător de ziua lui.

Pentru un copac tot mai este nădejde: dacă este tăiat, el va răsări din nou și lăstarii lui nu încetează reapară.

Deși rădăcina îi îmbătrânește în pământ și-i piere trunchiul în țărână,

la mireasma apei va înmuguri și va da ramuri ca o plantă.

10 Ființa umană, însă, când moare, își pierde toată vlaga; omul, după ce își dă ultima suflare, nu mai este.

11 După cum apele pier din mare, iar râul seacă și se usucă,

12 tot așa omul se culcă și nu se mai ridică, cât vor fi cerurile nu se mai trezește, nici nu se mai scoală din somnul lui.

13 O! de m-ai ascunde în Locuința Morților, de m-ai acoperi până Îți trece mânia și de mi-ai hotărî o vreme când să-Ți amintești de mine!

14 Dacă un om moare, va trăi el din nou? În toate zilele trudei mele, aș aștepta să-mi vină eliberarea.

15 Atunci mă vei chema și-Ți voi răspunde; vei tânji după lucrarea mâinilor Tale.

16 Atunci îmi vei număra pașii și nu-mi vei mai ține în seamă păcatul;

17 vei pecetlui fărădelegile mele într-un sac și-mi vei acoperi nedreptatea.

18 Dar așa cum munții cad și se surpă, iar stânca e mutată din locul ei

19 și așa cum apa sapă în piatră, iar torenții spală pământul, tot așa distrugi Tu nădejdea omului.

20 Îl învingi pentru totdeauna și el se duce; îi schimbi înfățișarea și apoi îl izgonești.

21 Dacă fiii lui sunt onorați, el nu știe, dacă sunt înjosiți, el nu vede.

22 El simte doar durerea trupului său și suferă doar pentru sine.“

Copyright information for NTLR