Job 29

1Iov și-a continuat discursul și a mai zis:

2„O! de-aș mai fi ca în lunile trecute, ca în zilele când mă păzea Dumnezeu!

3Când candela Lui lumina peste capul meu și prin lumina Lui umblam în întuneric!

4Când eram în zilele puterii mele, când prietenia lui Dumnezeu era peste cortul meu,

5când Cel Atotputernic era încă cu mine și copiii mei erau în jurul meu,

6când mi se scăldau pașii în smântână, iar stânca turna lângă mine pâraie de untdelemn.

7Când mergeam la poarta cetății, când îmi pregăteam scaunul în piață,

8cei tineri mă vedeau și se trăgeau înapoi și cei bătrâni se ridicau și rămâneau în picioare,

9conducătorii se opreau din vorbit și-și puneau mâna la gură,

10glasul căpeteniilor amuțea și li se lipea limba de cerul gurii.

11Oricine mă auzea mă vorbea de bine și oricine mă vedea era de partea mea,

12pentru că scăpam pe săracul care cerea ajutor și pe orfanul care nu avea sprijin.

13Omul care murea mă binecuvânta; făceam inima văduvei să cânte de bucurie.

14Mă îmbrăcam cu dreptatea precum cu o haină, judecata dreaptă îmi era robă și turban;

15eram ochi pentru cel orb și picior pentru cel olog;

16eram tată pentru cel în nevoie și cercetam cauza celui străin.

17Zdrobeam colții celui nedrept și smulgeam prada din dinții lui.

18Îmi ziceam: «Voi muri în cuibul meu și zilele mele vor fi multe ca nisipul.

19Rădăcinile mele vor ajunge la apă și roua va sta toată noaptea pe ramurile mele;

20gloria mea va fi mereu proaspătă, iar în mână voi avea întotdeauna un arc nou.»

21Toți mă ascultau și așteptau, tăceau așteptând sfatul meu.

22După ce vorbeam, nu mai vorbea nimeni, și cuvântul meu cădea peste ei ca picăturile de ploaie.

23Ei mă așteptau cum se așteaptă ploaia, își deschideau gura ca după o ploaia târzie.

24Când își pierdeau încrederea, le zâmbeam, și seninătatea feței mele le era scumpă.

25Le alegeam calea și le eram conducător, locuiam ca un rege în mijlocul cetelor sale, eram ca unul care îi mângâie pe cei ce se jelesc.

Copyright information for NTLR