a+ 8:1 Lit.: scrib, în sensul de erudit, expert în Lege; peste tot în carte
b+ 8:8 Sau: traduceau
c+ 8:15 Vezi Lev.23:37-40

Nehemiah 8

Ezra citește Legea înaintea poporului

Tot poporul s-a strâns ca un singur om în piațeta din fața Porții Apelor. Ei i-au spus cărturarului a  Ezra să aducă Cartea Legii lui Moise, pe care Domnul o poruncise lui Israel.

Preotul Ezra a adus Legea înaintea adunării alcătuite din bărbați, femei și din toți cei care erau în stare să o înțeleagă. Era ziua întâi a lunii a șaptea.

Ezra a citit din Lege în piațeta dinaintea Porții Apelor, de la răsăritul soarelui până la amiază, în prezența tuturor bărbaților, femeilor și a celor ce puteau să o înțeleagă. Tot poporul asculta cu atenție la citirea Cărții Legii.

Cărturarul Ezra stătea pe o estradă din lemn construită cu acest prilej. Lângă el, la dreapta lui, stăteau Matitia, Șema, Anaia, Uria, Hilchia și Maaseia, iar la stânga lui – Pedaia, Mișael, Malchia, Hașum, Hașbadana, Zaharia și Meșulam.

Ezra a deschis Cartea în văzul întregului popor, căci era așezat mai sus decât poporul. Când a deschis Cartea, tot poporul s-a ridicat în picioare.

Ezra L-a binecuvântat pe Domnul , Dumnezeul cel Mare, și întreg poporul, ridicând mâinile, a răspuns: „Amin! Amin!“ Apoi s-au plecat și s-au închinat Domnului cu fața la pământ.

Iosua, Bani, Șerebia, Iamin, Akub, Șabtai, Hodia, Maaseia, Chelita, Azaria, Iozabad, Hanan, Pelaia și leviții ajutau poporul să înțeleagă Legea, iar poporul stătea în picioare.

Ei citeau deslușit din Cartea Legii lui Dumnezeu și-i arătau înțelesul b , astfel încât poporul să înțeleagă cele citite.

Guvernatorul Neemia, preotul și cărturarul Ezra, precum și leviții care învățau poporul au zis întregului popor: „Această zi este sfântă pentru Domnul , Dumnezeul vostru. Nu bociți și nu plângeți!“ Căci tot poporul începuse să plângă la auzirea cuvintelor Legii.

10 Ei le-au mai zis: „Duceți-vă și mâncați mâncăruri alese, beți băuturi dulci și trimiteți câte ceva și celor ce n-au nimic pregătit, căci este o zi sfântă pentru Stăpânul nostru. Nu vă mâhniți, căci bucuria Domnului este tăria voastră!“

11 Leviții domoleau poporul, zicându-le: „Liniște, căci aceasta este o zi sfântă! Nu vă mâhniți!“

12 Tot poporul s-a dus apoi să mănânce, să bea și să trimită câte ceva șialtora. Au făcut aceasta cu mare bucurie, căci înțeleseseră cuvintele care le fuseseră explicate.

Celebrarea Sărbătorii Corturilor

13 A doua zi căpeteniile familiilor întregului popor, preoții și leviții au fost convocați la cărturarul Ezra ca să li se explice cuvintele Legii.

14 Au găsit scris în Legea poruncită de Domnul prin Moise că israeliții trebuie să locuiască în corturi în timpul sărbătorii din luna a șaptea.

15 Totodată au înțeles că trebuie să proclame și să răspândească în toate cetățile lor și în Ierusalim următoarea veste: „Duceți-vă la munte și aduceți ramuri de măslin, ramuri de măslin sălbatic, ramuri de mirt, ramuri de palmier și ramuri de alți copaci stufoși, ca să faceți corturi, după cum este scris.“ c 

16 Poporul a ieșit, a adunat ramuri și și-a făcut corturi, fiecare pe acoperișul casei lui, în curtea lui sau în curțile Casei lui Dumnezeu, în piațeta de la Poarta Apelor și în piațeta de la Poarta Efraim.

17 Toată mulțimea întoarsă din captivitate și-a făcut corturi și a locuit în ele. Israeliții nu mai făcuseră așa ceva de pe vremea lui Iosua, fiul lui Nun. Și a fost o bucurie nespus de mare.

18 Au citit din Cartea Legii lui Dumnezeu în fiecare zi, din prima zi până în ultima zi. Au ținut sărbătoarea timp de șapte zile, iar în ziua a opta au avut o adunare sfântă, așa cum era rânduit.

Copyright information for NTLR