Numbers 17

Toiagul lui Aaron înflorește

Domnul i-a zis lui Moise:

„Vorbește-le israeliților și ia de la ei câte un toiag, ținând cont de familiile lor, adică douăsprezece toiege de la toți conducătorii, potrivit familiilor lor. Scrie numele fiecărui om pe toiagul său

și scrie numele lui Aaron pe toiagul lui Levi. Să fie câte un toiag de la fiecare căpetenie a familiei lui.

Pune-le în Cortul Întâlnirii, înaintea Mărturiei, acolo unde mă întâlnesc cu voi.

Toiagul bărbatului pe care îl voi alege va înflori; așa voi pune capăt cârtirilor israeliților împotriva voastră.“

Moise le-a vorbit israeliților și fiecare dintre conducătorii lor i-a dat toiagul, câte unul de fiecare conducător, potrivit familiilor lor, adică douăsprezece toiege; toiagul lui Aaron era între ale lor.

Moise a pus toiegele înaintea Domnului , în Cortul Mărturiei.

A doua zi Moise a intrat în Cortul Mărturiei și iată că toiagul lui Aaron, al casei lui Levi, înverzise, înmugurise, înflorise și avea migdale coapte.

Atunci Moise a luat dinaintea Domnului toate toiegele și le-a adus înaintea tuturor israeliților. Ei s-au uitat și fiecare și-a luat toiagul.

10 Domnul i-a zis lui Moise: „Pune înapoi toiagul lui Aaron înaintea Mărturiei; să fie păstrat ca un semn pentru răzvrătiți ca să se pună astfel capăt cârtirilor lor împotriva Mea și să nu moară.“

11 Moise a făcut întocmai; el a făcut așa cum i-a poruncit Domnul.

12 Israeliții i-au zis lui Moise: „Iată că murim; pierim, pierim cu toții!

13 Oricine se apropie de Tabernaculul Domnului moare. Vom muri oare toți?“

Copyright information for NTLR