a+ 16:10 Lit.: Oracolul
b+ 16:15 Sau: de ploaie primăv ă ratică, sezonul ploios în Canaan începând în octombrie și sfârșindu-se în aprilie
c+ 16: 17 Sau : Drumul celui drept este să se întoarcă de la rău;
d+ 16:21 Sau: dulceața buzelor îl face pe om convingător.
e+ 16:23 Sau: înțelepciune / iar buzele lui sunt convingătoare.

Proverbs 16

Planurile inimii aparțin omului, dar răspunsul pe care-l dă limba vine de la DOMNUL.

Toate căile unui om sunt curate în ochii lui, dar Cel Care cercetează duhurile este DOMNUL.

Încredințează-ți DOMNULUI lucrările și îți vor reuși planurile.

DOMNUL a făcut totul pentru un scop, chiar și pe cel rău l-a făcut pentru ziua distrugerii.

Toți cei mândri sunt o urâciune înaintea Domnului ; în mod sigur ei nu vor rămâne nepedepsiți.

Prin bunătate și credincioșie este ispășit păcatul și prin frica de DOMNUL se îndepărtează omul de la rău.

Când DOMNULUI Îi sunt plăcute căile unui om, îi face chiar și pe dușmanii lui să trăiască în pace cu el.

Mai bine puțin, dar cu dreptate, decât mari venituri cu nedreptate!

În mintea lui omul își întocmește calea, dar DOMNUL îi îndrumă pașii.

10 Sentința divină a  este pe buzele regelui și gura lui nu trebuie să facă greșeli când judecă.

11 Cântarul și cumpăna dreaptă sunt de la DOMNUL ; toate greutățile de cântărit sunt lucrarea Lui.

12 Este o urâciune pentru regi să facă rău, pentru că prin dreptate se întărește tronul.

13 Buzele cinstite sunt plăcute regilor și cel ce spune adevărul este iubit.

14 Mânia regelui este mesagerul morții, dar omul înțelept o va potoli.

15 Seninătatea feței regelui înseamnă viață și bunăvoința lui este ca un nor de ploaie târzie b .

16 Mai bună este dobândirea înțelepciunii decât a aurului și obținerea priceperii decât a argintului.

17 Calea omului drept evită răul; c cine își păzește calea își păzește viața.

18 Mândria merge înaintea distrugerii și un duh arogant merge înaintea căderii.

19 Mai bine să fii smerit în duh printre cei umili, decât să împarți prada cu cei mândri.

20 Cine ține seama de Cuvânt găsește ce este bine și binecuvântat este cel ce se încrede în DOMNUL!

21 Cine are o inimă înțeleaptă este numit priceput și dulceața buzelor sporește receptivitatea. d 

22 Chibzuința este un izvor de viață pentru cei ce o au, dar prostia este pedeapsa celor proști.

23 Inima celui înțelept îi îndrumă gura cu înțelepciune și adaugă învățătură pe buzele lui. e 

24 Cuvintele plăcute sunt ca un fagure de miere, dulci pentru suflet și sănătoase pentru oase.

25 Există o cale ce pare dreaptă omului, dar la urmă duce spre moarte.

26 Pofta de mâncare a muncitorului este în folosul său, căci foamea lui îl îndeamnă la lucru.

27 Cel ticălos pune la cale răul și vorbirea lui este ca un foc dogoritor.

28 Omul stricat răspândește discordii și un bârfitor dezbină pe cei mai buni prieteni.

29 Omul violent își amăgește semenul și-l conduce pe o cale greșită.

30 Cine închide ochii pune la cale lucruri stricate și cel ce-și mușcă buzele a și săvârșit răul.

31 Perii albi sunt o cunună de glorie, ei sunt dobândiți printr-o viață dreaptă.

32 Cel încet la mânie este mai valoros decât cel puternic și cel stăpân pe sine – decât cel care cucerește o cetate.

33 Se aruncă sorțul în poală, dar orice decizie este de la DOMNUL.

Copyright information for NTLR