Genesis 28

Isaac a chemat pe Iacov, l -a binecuvîntat, şi i -a dat porunca aceasta: ,,Să nu-ţi iei nevastă dintre fetele lui Canaan. Scoală-te, du-te la Padan-Aram, în casa lui Betuel, tatăl mamei tale, şi ia-ţi de acolo o nevastă, dintre fetele lui Laban, fratele mamei tale. Dumnezeul cel atotputernic să te binecuvinteze, să te facă să creşti şi să te înmulţeşti, ca să ajungi o ceată de noroade! Să-ţi dea binecuvîntarea lui Avraam, ţie şi seminţei tale cu tine, ca să stăpîneşti ţara în care locuieşti ca străin, şi pe care a dat -o lui Avraam.`` Şi Isaac a trimes pe Iacov, care s'a dus la Padan-Aram, la Laban, fiul lui Betuel, Arameul, fratele Rebecii, mama lui Iacov şi a lui Esau. Esau a văzut că Isaac binecuvîntase pe Iacov, şi -l trimesese la Padan-Aram, ca să-şi ia nevastă de acolo, şi că, binecuvîntîndu -l, îi dăduse porunca aceasta: ,,Să nu-ţi iei nevastă dintre fetele lui Canaan.`` A văzut că Iacov ascultase de tatăl său şi de mama sa, şi plecase la Padan-Aram. Esau a înţeles astfel că fetele lui Canaan nu -i plăceau tatălui său Isaac. Şi Esau s'a dus la Ismael. El a mai luat de nevastă, pe lîngă nevestele pe cari le avea, pe Mahalat, fata lui Ismael, fiul lui Avraam, şi sora lui Nebaiot. 10 Iacov a plecat din Beer-Şeba, şi şi -a luat drumul spre Haran. 11 A ajuns într'un loc unde a rămas peste noapte, căci asfinţise soarele. A luat o piatră de acolo, a pus -o căpătîi, şi s'a culcat în locul acela. 12 Şi a visat o scară rezemată de pămînt, al cărei vîrf ajungea pînă la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe scara aceea. 13 Şi Domnul stătea deasupra ei, şi zicea: ,,Eu sînt Domnul, Dumnezeul tatălui tău Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac.`` Pămîntul pe care eşti culcat, ţi -l voi da ţie şi seminţei tale. 14 Sămînţa ta va fi ca pulberea pămîntului; te vei întinde la apus şi la răsărit, la mează-noapte şi la mează-zi; şi toate familiile pămîntului vor fi binecuvîntate în tine şi în sămînţa ta. 15 Iată, Eu sînt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge, şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta; căci nu te voi părăsi, pînă nu voi împlini ce-ţi spun.`` 16 Iacov s'a trezit din somn, şi a zis: ,,Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, şi eu n'am ştiut.`` 17 I -a fost frică, şi a zis: ,,Cît de înfricoşat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!`` 18 Şi Iacov s'a sculat dis de dimineaţă, a luat piatra pe care o pusese căpătîi, a pus -o ca stîlp de aducere aminte, şi a turnat untdelemn pe vîrful ei. 19 A dat locului acestuia numele Betel; dar mai înainte cetatea se chema Luz. 20 Iacov a făcut o juruinţă, şi a zis: ,,Dacă va fi Dumnezeu cu mine şi mă va păzi în timpul călătoriei pe care o fac, dacă-mi va da pîne să mănînc şi haine să mă îmbrac, 21 şi dacă mă voi întoarce în pace în casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu; 22 piatra aceasta, pe care am pus -o ca stîlp de aducere aminte, va fi casa lui Dumnezeu, şi Îţi voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da.``
Copyright information for RomCor