Psalms 48

(O cîntare. Un psalm al fiilor lui Core.) Mare este Domnul şi lăudat de toţi, în cetatea Dumnezeului nostru, pe muntele Lui cel sfînt. Frumoasă înalţime, bucuria întregului pămînt, este muntele Sionului; în partea de miazănoapte este cetatea Marelui Împărat. Dumnezeu, în casele Lui împărăteşti, este cunoscut ca un turn de scăpare. Căci iată că împăraţii se adunaseră: doar au trecut împreună, au privit -o, au înlemnit, s'au temut, şi au luat -o la fugă. I -a apucat un tremur acolo, ca durerea unei femei la facere. Au fost izgoniţi de parcă ar fi fost luaţi de vîntul de răsărit, care sfărîmă corăbiile din Tarsis. Întocmai cum auzisem spunîndu-se, aşa am văzut în cetatea Domnului oştirilor, în cetatea Dumnezeului nostru: Dumnezeu o va face să dăinuiască pe vecie. - Dumnezeule, la bunătatea Ta ne gîndim, în mijlocul Templului Tău! 10 Ca şi Numele Tău, Dumnezeule, şi lauda Ta răsună pînă la marginile pămîntului; dreapta Ta este plină de îndurare. 11 Se bucură muntele Sionului, şi se veselesc fiicele lui Iuda de judecăţile Tale. 12 Străbateţi Sionul, şi ocoliţi -l, număraţi -i turnurile, 13 priviţi -i întăritura, şi cercetaţi -i palatele, ca să povestiţi celor ce vor veni după ei. 14 Iată, Dumnezeul acesta este Dumnezeul nostru în veci de veci; El va fi călăuza noastră pînă la moarte.
Copyright information for RomCor