Jeremiah 37
1În locul lui Ieconia, fiul lui Ioiachim a început să domnească Zedechia, fiul lui Iosia. El a fost pus împărat în ţara lui Iuda de Nebucadneţar, împăratul Babilonului. 2Dar nici el, nici slujitorii lui, nici poporul din ţară, n'au ascultat cuvintele, pe cari le -a rostit Domnul prin proorocul Ieremia. 3Împăratul Zedechia a trimes pe Iucal, fiul lui Şelemia, şi pe Ţefania, fiul lui Maaseia, preotul, la proorocul Ieremia, să -i spună; ,,Mijloceşte pentru noi la Domnul, Dumnezeul nostru.`` 4Pe atunci Ieremia umbla slobod prin popor: nu -l aruncaseră încă în temniţă. 5Oastea lui Faraon ieşise din Egipt; şi Haldeii, cari împresurau Ierusalimul, cînd auziseră vestea aceasta, plecaseră din Ierusalim. 6Atunci cuvîntul Domnului a vorbit proorocului Ieremia astfel: 7,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Iată ce să spuneţi împăratului lui Iuda, care v'a trimes la Mine să Mă întrebaţi: ,Iată că oastea lui Faraon, care pornise să vă ajute, se întoarce în ţara ei, în Egipt; 8iar Haldeii se vor întoarce, vor bate iarăş cetatea aceasta, o vor lua, şi o vor arde cu foc.`` 9,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Nu vă înşelaţi, zicînd: ,Haldeii se vor depărta dela noi!` Căci nu se vor depărta! 10Şi chiar dacă aţi bate toată oastea Haldeilor, cari se războiesc cu voi, chiar dacă n'ar mai rămînea din ei decît vreo cîţiva oameni răniţi, tot s'ar ridica fiecare din cortul lui, şi ar arde cetatea aceasta cu foc.`` 11Pe cînd se depărtase oastea Haldeilor de Ierusalim, de frica oastei lui Faraon, 12Ieremia a vrut să iasă din Ierusalim, ca să se ducă în ţara lui Beniamin, şi să scape din mijlocul poporului. 13Cînd a ajuns însă la poarta lui Beniamin, căpitanul străjerilor, numit Ireia, fiul lui Şelemia, fiul lui Hanania, era acolo, şi a pus mîna pe proorocul Ieremia, zicînd: ,,Tu vrei să treci la Haldei!`` 14Ieremia a răspuns: ,,Nu este adevărat! Nu vreau să trec la Haldei!`` Dar Ireia n'a vrut să -l creadă, ci a apucat pe Ieremia şi l -a dus înaintea căpeteniilor. 15Căpeteniile, mîniate pe Ieremia, l-au lovit, şi l-au aruncat în temniţă în casa logofătului Ionatan, căci o prefăcuseră în temniţă. 16Aşa a intrat Ieremia în temniţă şi în gherlă, unde a stat multă vreme. 17Împăratul Zedechia a trimes să -l aducă, şi l -a întrebat în taină la el acasă. El a zis: ,,Ai vreun cuvînt din partea Domnului?`` Ieremia a răspuns: ,,Da``. Şi a a dăugat: ,,Vei fi dat în mîinile împăratului Babilonului!`` 18Ieremia a mai spus împăratului Zedechia: ,,Cu ce am păcătuit eu împotriva ta, împotriva slujitorilor tăi, şi împotriva poporului acestuia, de m'aţi aruncat în temniţă? 19Şi unde sînt proorocii voştri, cari vă prooroceau, şi ziceau: ,Împăratul Babilonului nu va veni împotriva voastră, nici împotriva ţării acesteia?` 20Acum ascultă, te rog, împărate, domnul meu! Fie bine primite înaintea ta rugăminţile mele! Nu mă trimete iarăş în casa logofătului Ionatan, ca nu cumva să mor acolo!`` 21Împăratul Zedechia a poruncit să păzească pe Ieremia în curtea temniţei, şi să -i dea în fiecare zi o pîne din uliţa brutarilor, pînă s'a sfîrşit toată pînea din cetate. Astfel Ieremia a rămas în curtea temniţei.
Copyright information for
RomCor